1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

"~------' • - Labirintului

səhifə3/10
tarix03.11.2017
ölçüsü0.7 Mb.

"~------'

39 Patanjali — autorul unui celebru tratat: Yoga — Sutra, datînd, probabil, de la sfîrşitul mileniului întîi, î.e.n. In acest tratat Patanjali expune, pe lîngă sistemul clasic de gîndire yoga, şi tehni­cile spirituale de meditaţie ce duc la eliberare.

29

găsit o cuşetă de clasa a treia. Acolo, am vorbit pentru prima dată englezeşte. Am făcut două săptămîni de la Port-Said la Colombo. Dar deja, în Oceanul Indian, am întîlnit Asia! Descoperirea insulei Ceylon a fost nemaipomenită. Cu două­zeci şi patru de ore înaintea sosirii simţeam parfumul copa­cilor, al florilor, un parfum necunoscut. .. Aşa am ajuns la Colombo.

INTERMEDIU

C.H.R. — Cînd am intrat, acum nu demult, mi-aţi vorbit despre o idee de titlu pe care o aveaţi pentru întreve­derile noastre.

M.E. — Da, mă gîndeam la acest titlu în urma experi­enţei mele, nu a dialogului, ci a înregistrării, care face ca între noi să fie mereu prezentă „maşinăria" aceasta, ceea ce pentru mine este o încercare, o „încercare iniţiatică", fiindcă, nu sînt obişnuit. Acest titlu este: încercarea labirin­tului. Deoarece pentru mine, pe de o parte, este o încer­care, această necesitate în care mă aflu de a-mi aduce aminte de lucruri aproape uitate, şi apoi faptul că merg şi revin şi iarăşi o pornesc, îmi aminteşte de un drum prin labirint. Iar eu cred că labirintul este imaginea prin excelenţă a ini­ţierii ... Pe de altă parte, consider că orice existenţă ome­nească este alcătuită dintr-o serie de încercări iniţiatice; omul se face printr-un şir de iniţieri inconştiente. Da, cred că acest titlu exprimă foarte bine ceea ce se întîmplă cu mine în faţa aparatului; şi totodată îmi place pentru că este ex­presia destul de exactă, mi se pare, a condiţiei umane.

— Găsesc că acest titlu este excelent. . . Urcînd strada Orsel, mă gîndeam şi eu la titlul acestor întrevederi. Recitisem cîteva pagini din Jurnalul dumneavoastră şi mă gîndeam la Ulise, la labirint. Ulise în labirint. Ar fi fost o mitologie prea încărcată. Am sunat la uşă, şi iată ce mi-aţi spus, în timp ce intram . . .

— „M-am gîndit la un titlu", da.

— Să fie numai o întîmplare? ... în orice caz, prefer ti­tlul dumneavoastră, mi se pare definitiv. în ceea ce priveşte încercarea magnetofonului, ştiu că aveţi un fel de aversiune de învins.

■— Mă întreb de ce. Poate e din cauza ideii că tot ce spun, că spontaneitatea este imediat înregistrată . . . Sau poate e faptul că există un control, mai degrabă, un obiect, între noi? Un obiect care este foarte important în dialog. Aşa er fără îndoială, acest obiect care se amestecă în dialog mă pa­ralizează puţin.

31
— Ceea ce vă stînjeneşte, nu e oare dorinţa de perfec­ţiune şi neplăcerea de a oferi un cuvînt inadecvat, imperfect, ■şi pe care aparatul îl va fixa într-un fel de falsă perfec­ţiune?

— Nu. Impresia mea este că tocmai din cauza „maşină­riei expresia devine imperfectă. Altfel, expresia este aşa cum este . . . Ştiu prea bine că nu te poţi exprima cu aceeaşi pre­cizie într-o conversaţie ca într-un articol, ca într-o carte . . . Nu, ceea ce mă jenează e aparatul, e această prezenţă fizică, neomenească.

■— Vom încerca s-o uităm . . . Totuşi, pe bandă se vor în­registra lucruri care vor rămîne imperceptibile cititorului": pălăvrăgeala păsărelelor din frunzişul micii pieţe pe care o -vedem de aici, de la fereastră, stolul de porumbei care o tra­versează pentru a se aşeza pe frontonul grec, lîngă o mască încununată cu ghirlande . . .

— Da, este teatrul Atelier.

— Cum aţi ajuns să locuiţi în acest apartament, în această piaţă? A fost o alegere?

— Nu, a fost o întîmplare, o fericită întîmplare. Căutam o cămăruţă la Paris, pentru perioada vacanţei. Dar, îndată ce am venit, am îndrăgit această piaţă şi cartierul.

— Vă plăcea cartierul numai pentru atmosfera care dom­neşte în el? Sau pentru faptul că Charles Dullin40 ...

— Este adevărat, mitologia cartierului... O cunoşteam înainte de a cunoaşte casa. Dar găsesc că piaţa este foarte frumoasă, iar cartierul este şi el, într-adevăr, frumos. Nu vorbesc numai de „locurile înalte" din Montmartre, dar şi •de anumite străzi, nu departe de aici, care îmi plac mult.

— Sîntem între piaţa Saint-Pierre şi biserica le Sacre-•Coeur. . .

— Intre Sacre-Coeur şi piaţa Abesses care este şi ea deo­sebit de frumoasă.

— Sacre-Coeur este o operă arhitecturală foarte descon­siderată . . .

— Ştiu, şi mie, personal, nu-mi place nici arhitectura ei, nici culoarea zidurilor. Dar poziţia ei este minunată — per-spectiya, spaţiul. . . Eun munte,

nu-i

aşa ... Şi-apoi, nu

pu­tem

să^ nu ţinem seama de istoria colinei Montmartre, ea este .32 Charles Dullin — actor francez şi director al teatrului amintit.

Julien Green41, şi m-a izbit insistenţa cu care Green notează urîţenia Parisului. Se taie copaci, se demolează clădiri su­perbe din secolul al XVIII-lea sau al XlX-lea, se constru­iesc blocuri moderne, mai confortabile, fără îndoială, dar care n-au nici un farmec. Este adevărat, o anumită frumu­seţe care era specifică Parisului, e pe cale de dispariţie. Dar e un subiect prea trist şi prea banal ca să mai vorbim des­pre el.

— Cînd vom putea citi acea carte pe care o evocaţi în Jurnal, în ziua de 14 iunie 1967, şi în care se pare că vorbiţi despre structura spaţiului sacru, despre simbolismul aşezărilor omeneşti, al oraşelor şi al satelor, al templelor şi al palatelor?

— Este o mică lucrare scrisă în urma celor şase lecţii ţinute la Princeton despre rădăcinile sacre ale arhitecturii şi ale urbanisticii. Reiau în ea, dar într-un fel specific, tot ce este cu privire la „Centrul lumii" şi la „spaţiul sacru" în Tratatul de istoria religiilor şi în alte lu­crări. Ceea ce îmi rămîne de făcut, este alegerea ilustraţiilor. Nerăbdarea manifestată de arhitecţi mă încurajează să ter­min această lucrare. Unii chiar mi-au scris că datorită cărţi­lor mele s-au lămurit asupra sensului meseriei lor.

— Spuneţi undeva că sacrul se dovedeşte prin sens — orientare şi semnificaţie . ..

— Pentru geometrie, sus şi jos sînt identice; dar, din punct de vedere existenţial, urcarea şi coborîrea unei scări nu este deloc acelaşi lucru. Ştiu bine că stînga nu este dreapta. în această lucrare insist asupra simbolismului şi ritualurilor care sînt în legătură cu experienţa diferitelor calităţi ale spaţiului: stînga şi dreapta, centrul, zenitul şi nadirul. . .

— Dar arhitectura nu este de asemenea legată de tempo-ralitate?

— Simbolismul temporal se înscrie în simbolismul arhi­tectural, sau în aşezare. în Africa, coliba este diferit orientată după anotimp: şi nu numai coliba, dar şi obiectele care se află în ea; anumite unelte, anumite arme. Odată cu anotim­purile, toată casa se schimbă. Este un caz exemplar de re­laţie între simbolismul temporal şi simbolismul spaţial. Dar tradiţia arhaică este bogată în exemple asemănătoare. Vă amintiţi desigur ce spune Marcel Granet despre „spaţiul ori­entat" în China antică.

41 Julien Green (1900). Scriitor francez de origine americană, «omanole (Adrienne Mesurat, Moîra) şi piesele sale de teatru expri­mă o angoasă metafizică. Green este cunoscut, mai ales, pentru Jurnalul său.

3 — Încercarea labirintului

33

, ~ D?> acoI° nu numai casa e „sacră" sau templul ci si teritoriul patriei, pămîntul natal... P ' Ş

fr~ .Orice Pămînt natal alcătuieşte o geografie sacră. Pen­tru cei care l-au părăsit, oraşul copilăriei şi al adolescentei devine mereu un oraş mitic. Pentru mine Bucureştiul este centrul unei mitologii inepuizabile. Datorită acestei mitoE gn am reuşit sa-i cunosc adevărata istorie. Poate şi pe a

INDIA ESENŢIALA

învăţăcelul in sanscrita

C.H.R. — în 18 noiembrie 1948, aţi notat în Jurnal: „Acum douăzeci de ani, către orele cincisprezece şi treizeci (aşa cred), o porneam din Gara de Nord (din Bucureşti) spre India. Mă revăd şi acum, în clipa plecării; îl văd pe Ionel Jianu cu cartea lui Jacques Riviere42 şi cutia de ţigarete, ultimele lui cadouri. Aveam două valize mici. Ce înrîurire a avut asupra mea această călătorie, înainte de a avea două­zeci şi doi de ani! Cum ar fi fost viaţa mea fără experienţa Indiei la începutul tinereţii mele? Şi încrederea pe care o am de atunci — că orice s-ar întîmpla, există mereu în Hi­malaia o grotă care mă aşteaptă . .." La această întrebare pe care v-o puneţi — importanţa Indiei în viaţa şi opera dum­neavoastră — puteţi să răspundeţi acum? în ce sens v-a for­mat India? Aceasta va fi, dacă doriţi, tema esenţială a con­vorbirii noastre de azi. Deci, la Madras, vă aşteaptă Das­gupta?

—• Da, el lucra acolo pe texte sanscrite la Biblioteca So­cietăţii Teozofice, celebră prin colecţia ei de manuscrise. Acolo l-am întâlnit şi am pregătit îndată instalarea mea la Calcutta. In 1928, el avea vreo patruzeci şi cinci de ani. Scurt, îndesat, cu ochii puţin umflaţi, ce aduceau a „ochi de batracian", şi o voce pe care o găsesc, ca vocile bengalezilor în general, foarte melodioasă. M-am legat de acest om pe care îl admiram nespus.

— Raporturile dumneavoastră cu Dasgupta au fost de la elev la profesor, sau de la discipol la maestru, la guru43?

— Şi una şi alta. La început, eram student şi el era pro­fesorul de tip universitar occidental. Mi-a alcătuit progra­mul de studii la universitatea din Calcutta, mi-a indicat gra­maticile, manualele indispensabile. Şi tot el mi-a găsit o 42 Jacques Riviere (1886—1925), scriitor francez. • ' ' guru — în yoga, iniţiator spirituala ..,..

35

pensiune în cartierul anglo-indian. Socotea, pe drept, că-mi va fi foarte greu să trăiesc dintr-o dată viaţa unui indian. Lucram cu el, nu numai la universitate, dar şi la el acasă, în cartierul Bhowanipore, cartierul indigen foarte pitoresc. Locuia într-o casă minunată. După un an mi-a sugerat să lucrez cu un pandit (el 1-a ales) ca să mă iniţieze în conver­saţie, în sanscrită. îmi spunea că mai tîrziu voi avea nevoie să ştiu vorbi sanscrita, chiar la modul elementar, ca să pot întreţine discuţii cu pandiţii, cu adevăraţii yoghini44, cu re­ligioşii hinduşi.

— Şi care erau, după Dasgupta, greutăţile pe care le-aţi fi avut trăind de la început conform vieţii indiene?

— Spunea că la început nici chiar alimentaţia strict in­diană nu era recomandabilă. Se gîndea poate şi la faptul că mi-ar fi venit greu să trăiesc în cartierul indigen din Bho­wanipore cu costumul modest, dar european, pe care-1 pur­tam. Ştia doar că nu puteam, în cîteva săptămîni, nici chiar în cîteva luni, să trec direct la acel d h o t i bengalez.

— Dar dumneavoastră, aveaţi dorinţa să trăiţi viaţa co­tidiană a bengalezilor, să adoptaţi hrana şi îmbrăcămintea lor?

— Da, dar nu chiar de la început, deoarece n-o cunoş­team. Mergeam cel puţin de două ori pe săptămînă la Das­gupta, ca să lucrez; atunci, pe nesimţite, farmecul, tainele acestor case imense cu terase, înconjurate de palmieri, şi cu grădini, acest farmec şi-a făcut cu siguranţă efectul.

— Am văzut de curînd acea frumoasă fotografie care va fi reprodusă pe coperta revistei Cahiers de l'Herne. Sînteţi în haina pe care o purtaţi la Calcutta?

— Nu, aşa am fost îmbrăcat în acel ashra m45 din Hi­malaia. Purtam o haină de un galben-ocru. Era haina pe care o îmbracă un swami46 sau un yoghin. La Calcutta purtam o haină numită d o t h i, un fel de cămaşă lungă şi albă.

— Credeţi că experienţa făcută într-o ţară ca India poate fi diferită dacă eşti îmbrăcat ca şi oamenii din partea locu­lui?

— Cred că e foarte important. Mai întîi, este mult mai comod, într-o climă tropicală, să umbli în d o t h i, desculţ sau în sandale. Apoi nici nu atragi atenţia. Trăind în bătaia

44 yoghin adept al filozofiei yoga. Yoga — filozofie indiană care urmăreşte, prin tehnici spirituale şi somatice, adîncirea cunoaşterii eului în scopul eliberării lui de viaţa materială înrobitoare şi al contopirii lui cu spiritul universal. 45 ashram — mănăstire. 46 swami — maestru spiritual.

36

soarelui eram brunet ca şi ceilalţi. Treceam deci neobservat, sau aproape. Copiii nu strigau: White monkey!... Era si un fel de solidaritate cu cultura în care voiam să mă ini-tiez. Idealul meu era să vorbesc foarte bine bengaleza. N-am ajuns niciodată să o vorbesc perfect, dar am reuşit să citesc. Am tradus poeme de Tagore şi am încercat să citesc, şi chiar să traduc, poeţii mistici din Evul Mediu. Nu mă interesa numai latura erudită şi filosofică, yoga şi sanscrita, ci şi cultura indiană vie.

— Cercetînd India, o făceaţi în calitate de intelectual sau şi de simplu om?

— Şi de simplu om. Trebuie însă să precizez că nu am re­nunţat la conştiinţa, la aşa-zisa Weltanschauung, a occidentalului. Voiam să învăţ temeinic sanscrita, conform manierei indiene dar şi după metoda filozofică proprie spi­ritului occidental. Studiul să fie orientat de mijloacele eru­ditului european şi, în acelaşi timp, să fie orientat şi din interior. N-am renunţat niciodată la instrumentul meu de cunoaştere specific occidental. Făcusem puţină greacă, pu­ţină latină, studiasem filozofia occidentală: păstram toate acestea. Nici după ce m-am îmbrăcat în d o t h i, sau m-am retras în acel kutiar" din Himalaia, nu mi-am părăsit tradiţia occidentală. Vedeţi deci, visul meu de a totaliza con­trariile era prezent şi în timpul uceniciei mele.

— După cum nu a fost zbuciumul metafizic cel care v-a îndreptat spre religii, tot astfel haina galbenă de ascet n-aţi îmbrăcait-o din vreo pornire pentru exotism sau din dorinţa de a vă pierde identitatea. Vă păstraţi identitatea, forma­rea occidentală, şi doriţi ca, tocmai prin ele, să vă apropiaţi de India. Pentru a contopi, în cele din urmă, două puncte de vedere sau, mai degrabă, pentru a le organiza, pentru a le împleti împreună.

— întocmai. Am studiat profund, „existenţial", cultura indiană. La începutul celui de-al doilea an, Dasgupta mi-a spus: „Acuma, da, e momentul, acum puteţi veni. La mine acasă". Am stat la el un an.

— Nu aveaţi intenţia numai de a studia limba şi cultura indiană, ci şi aceea de a practica yoga. Şi anume, să ştiţi prin corpul dumneavoastră şi prin experienţă personală despre ce este vorba în cărţi.

— întocmai. Vom vorbi îndată despre practica pe care am incercat-o în k u t i a r -ui meu din Himalaia. Dar deja, la Cl, i-am spus de mai multe ori lui Dasgupta: „Maestre!

37

46 kutiar — chilie.

daţi-mi ceva mai mult decît textele." Dar el îmi răspundea: „.Aşteaptă puţin, trebuie neapărat să cunoşti bine toat acestea din punct de vedere filologic şi filozofic..." Notat: că el însuşi era un istoric al filozofiei format la Cambridge un filozof, un poet. Dar se trăgea dintr-o familie de pândiţi dintr-un sat din Bengal şi stăpînea deci toată cultura tradiţio nală a unui sat indian. îmi spunea: ,,Pentru voi, europenii] practica yoga este şi mai grea încă decît pentru noi, hinduşii.'! Se temea poate de consecinţe. Calcutta este un oraş mare şi este într-adevăr imprudent să practici pranayama, rijB mul respiraţiei, într-un oraş, unde aerul este mereu nesănătos] Aceasta am ştiut-o abia mai tîrziu, la Hardwar, pe povîrnişu-| rile din Himalaia, şi într-un aer prielnic .. .

— Cum aţi lucrat cu Dasgupta? Cum aţi învăţat sanscrita! cu el şi apoi cu acel pandit?

— Deci, în ceea ce priveşte învăţarea sanscritei, am apli­cat metoda indianistului italian Angelo de Gubernatis, aşa' cum o expune în Fibra, autobiografia lui. Ea constă în a lucra douăsprezece ore pe zi cu o gramatică, un dicţionar şi un text. Este ceea ce a făcut el la Berlin. Weber, profesorul său, i-a zis: „Gubernatis (era la începutul verii), nu uita, la toamnă îmi încep cursul de sanscrită. Dar e cursul pentru anul doi, şi nu pot să iau totul de la început pentru dumneata. Va trebui să recuperezi. .. Gubernatis s-a închis într-o colibă, aproape de Berlin, cu gramatica şi cu dicţionarul de sanscrită. De două ori pe săptămînă cineva îi ducea pîine, cafea şi lapte. Avea dreptate, iar eu i-am urmat exemplul. De altfel, făcui sem deja astfel de experienţe, mai puţin radicale, dar to-> tuşi.. . Bunăoară, cînd am învăţat engleza, am lucrat maij multe ore fără întrerupere. Dar de data aceasta, la început, am lucrat douăsprezece ore pe zi şi numai la sanscrită. Cu singura excepţie că făceam cîteva plimbări şi profitam dej ora ceaiului, sau de mese, pentru a-mi perfecţiona engleza; citeam foarte bine, dar vorbeam prost. Şi Dasgupta, acasă la el, îmi punea din timp în timp unele întrebări, îmi dădea) cîte un text să-1 traduc, astfel îneît putea să-mi urmărească1 progresele. Dacă au fost destul de rapide, cred că se datorau efortului de a nu fi studiat nimic altceva decît sanscrita. Maij multe luni în şir, nu m-am atins de nici un ziar, de nici uni roman poliţist, de nimic. Această concentrare exclusivă asupra] unui singur subiect, sanscrita, a dat rezultate surprinzătoare.1

— Totuşi, nu riscă oare această metodă să nu atingă fi­neţea limbii vorbite?

— Desigur. Dar, pentru început, trebuia să am o bazi solidă, să dobîndesc structurile, concepţia gramaticală, voca

38

bularul de bază . .. Mai tîrziu, bineînţeles, m-am interesat de istoria şi de estetica indiană, de poezia şi de artele ei. Dar la început' trebuia vizată dobîndirea metodică şi exclusivă a iLidiipentelor.

— îmi amintesc că Daumal vedea în sanscrită prilejul unei activităţi filozofice, ca şi cum gramatica limbii sanscrite ar predispune spre o anumită metafizică, ar îndemna la cu­noaşterea de sine şi a fiinţei. Nu este şi impresia dumneavoas­tră? Ce aţi cîştigat în urma cunoaşterii limbii sanscrite?

— Daumal are cu siguranţă dreptate. Numai că, la în­ceput, m-a interesat mai puţin valoarea sau virtutea filozo­fică în sine a limbii.. . Ceea ce voiam la început, era stăpî-nirea acestui instrument de lucru pentru a putea citi texte c^re nu aveau toate o mare valoare filozofică. în acel moment nli mă interesau atît scrierile Vedanta48 sau Upani-ş la d e 1 e, cît mai ales comentariile scrierilor Yoga-Sutra49, textele tantrice50, adică expresii ale culturii indiene mai pu­ţin cunoscute în Occident, deoarece filozofia lor nu este la înălţimea Upanişadelor sau a textelor Vedanta. Dar pe mine tocmai acestea mă interesau, fiindcă voiam să cunosc tehnicile meditaţiei şi fiziologia mistică, adică Yoga şi Tantra.

— Aţi învăţat italiana ca să-1 citiţi pe Papini, engleza ca să-1 citiţi pe Frazer, sanscrita ca să citiţi textele tantrice. Se pare că e mereu vorba de a avea acces la ceva ce vă inte­resează. Limba este calea, niciodată scopul. în cazul acesta nu v-aţi pus o întrebare? Aţi fi putut deveni, nu un istoric al religiilor, al miturilor, ci un sanscritolog, un lingvist. Cu totul diferită, o altă operă a lui Eliade era posibilă, un alt Eliade. Aţi fi aparţinut unor Iacobson, unor Benveniste51, aducînd în acest domeniu propria dumneavoastră formă. Ne închipuim această operă imaginară! . .. Aţi fost tentat de această cale?

— Am încercat mereu să învăţ o limbă nouă pentru a poseda un nou instrument de lucru. Pentru mine, o limbă era' posibilitatea de-a comunica: de-a citi, de-a vorbi dacă era

48 Vedanta — (sanscr. cunoaştere ultimă) comentarii post-vedi-ce aparţinînd lui Vyasadeva; ele cuprind doctrina Upanişadelor şi esenţa filosofică a Vedelor, tratînd despre natura Adevărului Absolut. 49 Yoga-Sutra — texte filozofice atribuite lui Patanjali şi Vyasa. 50 tantrism — cult care se concentrează tot mai mult în jurul principiului cosmic feminin; el însufleţeşte cosmosul şi zeii lui. Aceas­tă forţă este Qakti — Zeiţa-Mamă. După sec. al V-lea e.n., tantris-mul devine o manieră religioasă pan-indiană. 51 Emile Benveniste — (1902), lingvist francez, profesor de gra­matică comparată, la College de France.

39

posibil, dar, mai ales, de-a citi. Dar, la un moment dat, în India, la Calcutta, cînd vedeam încercările unui comparatism mult mai larg — de exemplu, culturile indo-europene cu cele pre-indiene, cu cele oceanice, sau cu cele din Asia Cen­trală . . . —, cînd vedeam acei savanţi extraordinari, ca, bu­năoară, Paul Lelliot, Przylusky, Sylvain Levy, care ştiau nu numai sanscrita şi limba pali, dar şi chineza, tibetana; japo­neza, şi în plus aşa-numitele limbi austro-asiatice; eram fascinat de acest enorm univers care se deschidea cercetării: nu era numai India ariană, era şi India aborigenă, cu deschi­dere spre sud-estul asiatic şi spre Oceania. Am încercat şi eu să încep în acest sens. Dasgupta m-a convins de contrariu. Avea dreptate. Prevăzuse foarte bine. Totuşi am întreprins studiul tibetanei cu o gramatică elementară. Şi am observat că nu mergea prea bine, deoarece nu era ceva ce dorisem cu adevărat, aşa cum dorisem să învăţ sanscrita sau engleza, iar mai tîrziu rusa sau portugheza. Atunci ra-am înfuriat şi am întrerupt. Mi-am spus că niciodată nu voi avea competent;1, unui Pelliot, a unui Sylvain Levy; că nu voi fi niciodată un lingvist, nici chiar un sanscritolog. Limba în sine, cu structu­rile, cu evoluţia, cu istoria, cu misterele ei, nu mă atrăgea la fel ca ...

— Imaginea, ca simbolurile?

— întocmai, Limba pentru mine era numai un instru­ment de comunicare, de exprimare. Mai tîrziu am fost feri-1 cit că nu m-am oprit aici. Fiindcă, în sfîrşit, e un ocean. Nu-i dai niciodată de capăt: trebuie să înveţi araba, şi după arabă siameza, după siameză indoneziana, după indoneziana poli-neziana, şi aşa mai departe .. . Am preferat să citesc mituri, rituri, aparţinătoare acestor culturi, să încerc să le înţeleg.

YOGHINI PE HIMALAIA

C.H.R. — în septembrie 1930, plecaţi din Calcutta înspre Himalaia. îl părăsiţi pe Dasgupta . ..

— M.E. — Da, în urma unei cerţi pe care o regret nes­pus. Şi el a regretat-o. Dar pe atunci, nu mă interesa să ră-mîn într-un oraş unde fără Dasgupta, nu aveam motive să mai stau . . . Am plecat spre Himalaia. M-am oprit în mai multe oraşe, dar eram hotărît să ajung la Hardwar şi la Rishikesh, fiindcă acolo încep adevăratele mănăstiri. Am avut şansa să-1 întîlnesc pe Swami Shivananda. A vorbit cu m a h a n t, stareţul, şi am obţinut o colibă, în pădure . . . Condiţiile erau foarte simple: să fii vegetarian şi să nu porţi

40

costum european —■ se dădea o haină albă. în fiecare dimi­neaţă îţi „cerşeai" laptele, mierea, brînza. Am rămas acolo,, ja Rishikesh şase sau şapte luni, aproximativ pînă în aprilie. —■ Rishikesh e Himalaia, dar nu e Tibetul.

— Ca să merg în Tibet îmi trebuia un paşaport. .. Dar, în 1929, am petrecut trei sau patru săptămîni la Darjeeling, în Sikkim, care e învecinat cu Tibetul. Acolo domneşte o at­mosferă tibetana. Se văd bine, de acolo, munţii din Tibet.

— Cum era peisajul în jurul colibei dumneavoastră?

— în timp ce Darjeeling se află la cîteva mii de metri

__deci un peisaj alpin — Rishikesh este pe malul Gangelui;

dar aici Gangele e destul de mic; uneori are cincizeci de me­tri, şi apoi, deodată, două sute, uneori este foarte îngust,, douăzeci de metri, zece metri. Era junglă, pădure. Pe vre­mea aceea, acolo nu era nimic, doar coliba şi un mic templu-hindus. Nu vedeai niciodată pe nimeni. în pădure colibele-se înşirau pe o suprafaţă de doi sau trei kilometri, la o dis­tanţă de două sute de metri una de cealaltă, uneori la o sută cincizeci, sau cincizeci. De acolo puteai urca spre Lakshman-jula, prima etapă a pelerinajului meu, ca să zic aşa. Acolo, muntele e destul de înalt. Existau o serie de grote, şi în ace­le grote trăiau pustnici contemplativi, asceţi, yoghini. Am în-tîlnit cîţiva.

— Şi cum v-aţi ales un guru?

■— Acesta a fost Swami Shivananda, dar pe vremea aceea era necunoscut, nu publicase încă nimic —• abia mai tîrziu-a publicat vreo trei sute de volume . .. înainte de a deveni Swami, Shivananda fusese medic, avea familie, cunoştea-foarte bine medicina europeană, practicase, cred, la Raa-goon. Apoi, într-o bună zi, a părăsit totul. Şi-a lepădat cos­tumul european şi a venit pe jos de la Madras la Rishikesh. I-a trebuit aproape un an ca să facă drumul. Era un om care-mă interesa pentru că avea şi el o formaţie occidentală. Ca şi Dasgupta. Cunoştea bine cultura indiană şi putea să o co­munice unui occidental. Nu era un erudit dar avea o înde­lungată experienţă în mănăstirile din Himalaia, cunoştea, exerciţiile yoga, tehnicile meditaţiei. Şi era medic; prin ur­mare, ne înţelegea bine greutăţile. Deci el m-a îndrumat pu­ţin în practicile de respiraţie, de meditaţie, de contemplare. Lucruri pe care le cunoşteam pe de rost fiindcă studiasem.: bine nu numai textele şi comentariile, dar ascultasem şi alţi Saddhu şi contemplativi, la Calcutta, în casa lui Dasgup­ta, şi la Santinniketan, unde îl întîlnisem pe Tagore: aveanx °cazia să întîlnesc pe cineva care a practicat deja o anumităi

41

metodă de meditaţie. Cunoşteam deci ceva mai mult deci era în cărţi, dar nu încercasem niciodată.

— Vorbeaţi tocmai de junglă. Trebuie să ne gîndim 1 tigri şi la şerpi?

— Nu-mi amintesc să fi auzit de tigri dar erau mulţi şerpi pe acolo şi maimuţe, nişte maimuţe extraordinare. Cred că am zărit un şarpe la trei zile după ce m-am instalat în colibă. îmi era puţin teamă, aveam impresia că era o co­bră. Am aruncat cu o pietricică ca să-1 îndepărtez. Un călu­găr m-a văzut şi mi-a spus (vorbea destul de bine engleza, era un fost magistrat): ,,De ce? Chiar dacă era o cobră nu trebuie să vă temeţi de nimic. Nu ne amintim în această mănăstire să fi muşcat vreun şarpe pe cineva". Mă îndoiam, dar am întrebat: „Şi mai jos, la şes?" „Da, acolo e adevă­rat, dar nu aici". Coincidenţă sau nu ... In orice caz, de atunci vedeam şerpi, îi lăsam să treacă şi atîta tot. N-am mai încercat niciodată să alung vreun şarpe cu o piatră.

— S-au scurs aproape cincizeci de ani între perioada no­vicelui yoghin şi astăzi, cînd sînteţi autorul celebru a trei lucrări despre yoga. Una are subtitlu: „Nemurire şi Liberta­te", alta este intitulată: Techniques du Yoga.. Ce este yoga? O cale mistică, o doctrină filozofică, o artă de a trăi? Este dătătoare de mîntuire, sau de sănătate?

— Ca să fiu sincer, mă interesează prea puţin să mai vor­besc despre Yoga, în ultima vreme. Am spus tot ce credeam >că era important de spus. Am început cu teza mea, în 1936, intitulată Yoga, eseu asupra originilor mis­ticii indiene. Mi s-a reproşat, pe drept cuvînt, ideea de „ mistică".

—- Aţi lucrat sub conducerea lui Dasgupta, şi chiar el v-a •dictat, cred, comentariul despre Patanjali?

— Da, dar deja mai demult m-a interesat latura tehnică a pedagogiei spirituale indiene. Cunoşteam, bineînţeles, tra­diţia speculativă, de la U p a n i ş a d e la Shancara52. Adică filozofia, gnoza, care îi pasionase pe primii indianişti occi­dentali. Pe de altă parte, citisem cărţi despre ritualuri. Dar ştiam că în afară de acestea exista şi o tehnică spirituală, o tehnică psiho-fiziologică, ce nu era' pură filozofie şi nici un sistem de ritualuri. Citisem, într-adevăr, cărţi despre Patanjali şi cărţile lui John Woodroff (sub numele de Arthur Avallon) despre tantrism. Şi credeam că datorită acestei metode tantrice, vreau să spun cu această serie de exerciţii


52 Shancara — (7887—820), metafizician şi comentator al Upa-j nişadelor din perioada vedantină.

42

psiho-fiziologice (pe care am numit-o „fiziologie mistică", deoarece este mai curînd o fiziologie imaginară), aveam o şansă să descopăr o dimensiune neglijată a spiritualităţii indiene. Dasgupta prezentase deja latura filozofică a acestei metode. Iar eu găseam că este important să descriu tehnicile în sine şi să prezint yoga într-un orizont comparativ: alături de yoga clasică, descrisă de Patanjali în Yoga-Sutra, diferitele yoga „baroce", marginale, precum şi yoga prac­ticată de Buddha şi budismul în India, apoi în Tibet, în Japonia şi în China. De aceea am voit să am o experienţă personală a acestor practici, a acestor tehnici.

— Nu există oare nici o legătură între această dorinţă şi „lupta împotriva somnului" din adolescenţă?

— în adolescenţă, aveam mult de citit şi simţeam că nu se poate face mare lucru dacă se doarme şapte ceasuri, şapte ceasuri şi jumătate. Am început atunci un exerciţiu pe care cred că eu l-am inventat. în fiecare dimineaţă puneam cea­sul să sune cu două minute mai devreme. într-o săptămînă am cîştigat deci un sfert de oră. Ajuns la şase ceasuri şi ju­mătate de somn pe noapte, timp de trei luni, am încetat să-mi mai grăbesc trezirea, ca să mă obişnuiesc cu această durată. Apoi am reluat scăderea, tot cu cîte două minute pe noapte. Am ajuns la patru ore şi jumătate. Apoi într-o zi am avut ameţeli, şi am oprit totul. Numeam aceasta cu grandilocvenţa adolescenţei, „lupta împotriva somnului" . .. Am citit Educaţia voinţei de doctorul Payot. îmi amintesc că spunea într-o pagină: „De ce nu ne-ar fi posi­bil ca, prin simpla intervenţie a voinţei, să mîncăm lucruri pe care numai obiceiurile noastre culturale ne fac să nu le mîncăm? De exemplu, fluturi sau albine, viermi şi cărăbuşi. Sau chiar o bucată de săpun. Mă întrebam: „Da, de ce nu?'' şi am început să-mi „educ voinţa" ... Dar mă tem că am în­ţeles greşit cartea. în orice caz, voiam să-mi stăpînesc anu­mite repulsii şi anumite tendinţe naturale la un european .. Yoga, într-adevăr, se înrudeşte cu acest efort. Corpul doreşte mişcarea şi atunci îl imobilizăm într-o singură poziţie — o asana53; nu te mai comporţi ca un corp omenesc, ci ca o piatră sau o. plantă. Respiraţia, în mod firesc, este lipsită de ritm: dar pranayama ne obligă să o ritmăm. Viaţa noastră psiho-mentală este mereu tulburată — Patanjali o defineşte ca cittavritti, „vîrtejuri ale conştiinţei" —

asana — poziţie yoga.

43

şi atunci „concentrarea" ne permite să stăpânim fluxul. . . într-un fel, yoga este o împotrivire faţă de instinct, faţă de viaţă.

Totuşi, yoga nu m-a atras numai din aceste motive. Nu, dacă practicile yoga m-au interesat, a fost şi datorită faptu­lui că-mi era imposibil să înţeleg India numai prin ceea ce am învăţat citindu-i pe marii indianişti şi cărţile lor despre filozofia vedanta, pentru care lumea este iluzie — maya —, sau prin sistemul monumental al ritualurilor. Nu puteam să înţeleg că India a avut poeţi mari şi o artă minunată. Ştiam că, pe undeva, exista o a treia cale, nu mai puţin importan­tă, şi că ea implica practica yoga. Mai tîrziu, la Calcutta, am auzit, într-adevăr, că un anumit profesor de matematică lucra în poziţie asana, şi ritmîndu-şi respiraţia, cu pro­fit. Ştiţi şi dumneavoastră că Nehru54, cînd era obosit, lua, timp de cîteva minute, poziţia „arborelui" (stat în cap, n. tr.). Sânt exemple, în aparenţă anecdotice, dar este sigur câ această ştiinţă şi această artă a stăpânirii corpului şi a gân­durilor sânt foarte importante in istoria culturii şi a filozo­fiei indiene — în fine, a creativităţii indiene.

— Nu vă voi mai pune ântrebări privind aspectele teo­retice ale filosof iei yoga; cîteva cuvinte rostite acum n-ar putea înlocui cărţile pe care le-aţi scris. Prefer să vă întreb care a fost experienţa dumneavoastră personală şi ce urmări a avut asupra vieţii dumneavoastră?

— Dacă am fost discret asupra iniţierii mele la Rishi-kesh, era din motive pe care le ghiciţi. Totuşi se poate vorbi despre anumite lucruri. De exemplu, de primele exerciţii de pranayama pe care le-am făcut, sub supravegherea ace­lui guru. Uneori, cînd reuşeam să-mi ritmez respiraţia, mă oprea. Nu înţelegeam de ce. Mă simţeam doar bine, nu eram deloc obosit... îmi spunea: „Sînteţi obosit". Vedeţi deci cît era de important să fii îndrumat de cineva care era medic şi care cunoştea din proprie experienţă practica Yo­ga. Eram convins de eficacitatea acestor tehnici. Cred chiar că am reuşit să înţeleg mai bine anumite probleme . . . Dar, după cum v-am spus, nu vreau să insist. Pentru că, în sfâr­şit, dacă atac acest subiect, trebuie să spun totul, şi deci să intru în nişte amănunte care ar implica analize foarte lungi.

— Totuşi, aş putea să vă întreb ce aţi putut verifica în privinţa minunilor care ar insoţi practica yoga? Intr-una din cărţi, vorbiţi de păstrarea ândelungată a tinereţii de că-

tre yoghini: meditaţia intr-un timp diferit, lărgit, producând si în corp o longevitate extraordinară ...

— Unul din vecinii mei, un călugăr in pielea goală, un n a g a, trecuse de cincizeci de ani şi avea un corp ca de trei­zeci. Toată ziua nu făcea nimic altceva decât să mediteze şi mînca foarte puţin. Eu nu am ajuns la acel stadiu în care astfel de lucruri sânt posibile. Dar orice medic vă va spune că viaţa sănătoasă care se duce în mănăstiri prelungeşte ti­nereţea.

•— Dar poveştile cu cearşafuri ude şi îngheţate care se pun p'e cel ce meditează şi care se usucă, de mai multe ori, pe noapte?

— Mai mulţi martori occidentali au văzut aceasta. Ale­xandra David-Neel55, de exemplu. E ceea ce în tibetană se numeşte g t u m o. E o căldură extraordinară pe care o pro­duce corpul şi care poate, într-adevăr, să usuce cearşafurile. în legătură cu această „căldură mistică" sau mai precis, iz­vorâtă din ceea ce se numeşte „fiziologie subtilă", există do­cumente foarte serioase. Experienţa cearşafurilor îngheţate şi care se usucă repede pe corpul unui yoghin, este, cu cer­titudine, un lucru real.

UN

ADEVĂR POETIC AL INDIEI

C.H.R. — Experienţa dumneavoastră din India nu se gă­seşte numai in eseurile, dar şi ân romanele dumneavoastră: Mi n uita Serampore (Nopţi la Serampore, n.tr.), La Nuit bengali (Maitreyi56, n. tr.) ...Şi în Isabelle et Ies eaux du diable (Isabel şi apele Diavolului, n. tr.), inedit în limba franceză, şi pe care mi-aţi spus că l-aţi scris ca să nu vă prăpădiţi în timpul iniţierii dumneavoastră intense în sanscrită.

— M.E. — Da, după cinci sau şase luni de gramatică san­scrită şi de filozofie indiană, m-am oprit, eram însetat de vis. Era la Darjeeling şi am început acest roman, puţin autobio­grafic, puţin fantastic. Voiam să pătrund în această lume imaginară care mă obseda, şi s-o cunosc. Am scris romanul în cîteva săptămâni. Mi-am regăsit sănătatea şi echilibrul.

— Povestirea înfăţişează un tînăr român care străbate Ceylonul, se opreşte la Calcutta şi se întîlneşte cu diavo­lul...


54 Nehru — personalitate politică, a luat parte la mişcarea de eliberare a Indiei; prim-ministru, între anii 1947—1964.

44

55 Alexandra David-Neel — specialistă în dialecte şi credinţe budiste în Tibet.

' Maitreyi — din sanscr. maitri = bunătate.

45

— Soseşte la Calcutta, locuieşte într-o pensiune anglo-indiană ca aceea în care locuiam eu. Acolo sînt tineri şi ti­nere, fascinaţi de o mulţime de probleme. Şi apoi, prezenţa „diavolului", şi multe alte lucruri care se întîmplă, deoare­ce personajul principal e obsedat de „diavol" . . .

— în Nopţi la Serampore, precum şi în Se­cretul doctorului Honigberger, fantasticul este de asemenea prezent...

— Sînt două nuvele scrise cu zece ani mai tîrziu. între I s a b e 1 şi aceste două nuvele este un roman, mai mult sau mai puţin autobiografic, Maitreyi.

— Aş vrea să ne oprim puţin asupra nuvelei Nopţi la Serampore. Cîtă crezare daţi faptelor pe care le poves­tiţi? Aceşti oameni care retrăiesc un timp care a trecut . . Este un element pur fantastic? Sau credeţi oarecum în aceasta? Fiindcă, nu-i aşa, uneori se fac auzite nişte întîm-plări ciudate şi din partea unor oameni demni de toată cre­zarea . ..

— Cred în realitatea experienţelor care ne fac să „ie­şim din timp" şi să „ieşim din spaţiu". în anii aceştia din urmă, am scris cîteva nuvele în care e vorba de această po­sibilitate de a ieşi din momentul istoric, sau de a ne afla în­tr-un alt spaţiu, ca şi Zerlendi37. Descriind exerciţiile de yoga ale lui Zerlendi, în Secretul doctorului Ho­nigberger, am dat anumite indicaţii, bazate pe propriile mele experienţe, şi pe care le-am trecut sub tăcere în cărţile mele despre yoga. Dar în acelaşi timp, am adăugat cîteva lucruri inexacte, tocmai pentru a camufla datele reale. Bu­năoară, se vorbeşte despre o pădure la Serampore; or, la Se­rampore nu este pădure. Deci dacă cineva ar voi să verifi­ce „in concreto" alcătuirea nuvelei, ar vedea că autorul nu face un reportaj, deoarece peisajul este inventat. Ar fi atunci înclinat să conchidă că şi restul este inventat, imagi­nar, şi asta n-ar fi adevărat.

— Ceea se li se întîmplă personajelor din Nopţi la Serampore, credeţi că se poate întîmplă efectiv?

— Da, în sensul că putem avea o experienţă atît de „convingătoare" încît sîntem obligaţi să o considerăm re­ală . . .

— La sfîrşitul povestirii Secretul doctorului Honigberger — acest savant a existat de altfel şi îl citaţi la începutul lucrării Patanjali et le Yoga - 57 Zerlendi — Honigberger.

46

personaj al nuvelei Secretul doctorului;

cititorul poate şovăi între mai multe chei ale enigmei. Care ar fi cheia dumneavoastră?

— Ea poate fi evidentă pentru anumiţi cititori. Pentru că personajul care povesteşte această întîmplare declară că este Mircea Eliade, un om care a petrecut cîţiva ani în India,, scrie o carte despre yoga. . .

— Este naratorul, deşi el nu se numeşte Eliade?

— Nu, dar doamna Zerlendi îi scrie: „Dumneavoastră care aţi petrecut mai mulţi ani în India. . ." Or, la acea dată, care alt român a fost în India şi a scris despre yoga? .. . Na­ratorul este deci Eliade. Şi Zerlendi, înzestrat cu clarviziu­ne, îşi dădea seama că, din nefericire, documentul extraor­dinar pe care îl ascunsese, în speranţa că într-o zi cineva îl va descifra şi se va convinge astfel de realitatea unor anu­mite fapte de yoga, îşi dădea seama deci, că tocmai atunci acest document a fost descifrat de cineva care, cunoscînd şi sanscrita şi yoga, este un romancier care va fi tentat — şi ceea ce, bineînţeles am făcut — să povestească această în­tîmplare extraordinară. Atunci, ca să suprime orice risc de verificare a autenticităţii povestirii — deoarece casa ar pu­tea fi uşor identificată şi s-ar găsi biblioteca şi manuscrise­le ■—, în sfîrşit, ca să dovedească faptul că e vorba doar de o fantezie literară, Zerlendi îşi transformă casa, face să dis­pară biblioteca, iar familia pretinde că nu-1 recunoaşte pe narator. Toate acestea pentru ca acel document pe care aveam de gînd să-î rezum în nuvelă să nu fie considerat ca un document autentic.

— Nu sînt tocmai sigur că vorbele noastre vor fi destul de limpezi pentru cei care nu au citit cartea. Dar cu atît mai bine, această nelămurire îi va determina, sper, să o caute. .. în ceea ce mă priveşte, nu mai ştiu ce să cred. Mă simt în situaţia personajelor care îl ascultă pe „bătrîn", protagonis­tul ultimei dumneavoastră cărţi. Aveţi un dar aproape dia­bolic să vă risipiţi auditorul în mijlocul unor povestiri în care nu mai este în stare să desluşească adevărul de minciu­nă, nici stînga de dreapta.

— Aşa este. Şi cred că e ceva specific pentru cel puţin o parte a prozei mele.

—■ E ceva maliţios în plăcerea pe care o încercaţi de a-1 rătăci puţin pe interlocutor, nu-i aşa?

—■ Ţine poate de o anumită pedagogie; nu trebuie să i se dea cititorului o „poveste" cu desăvârşire transparentă.

— Pedagogia şi plăcerea labirintului?

— Este în acelaşi timp o încercare iniţiatică.

— îi vom lăsa pe cititorii dumneavoastră la marginea la-

Montului din pădurea de la Scrampore şi din biblioteca

inJ

diană a lui Zerlendi. In schimb, nu există nici un fantastic în Maitreyi. Ceea ce mă mişcă mai mult, cînd măi .gîridesc la această carte — este o carte la care trebuie să cu­geti, fiindcă ea se dezvăluie mai puţin prin lectură decît prin amintirea lecturii •—, ceea ce mă mişcă cel mai puternic în această povestire, este imaginea şi evocarea acelei fete, pre­zenţa însăşi a dorinţei. Povestea este foarte simplă, dar fru­museţea ei seducătoare luminează şi arde ca frescele din Ajanta58, ca poezia erotică indiană .. . Cum vi se pare aceas­tă carte de la distanţă?

— Da, este un roman pe jumătate autobiografic. Veţi în­ţelege deci...

— înţeleg că doriţi să păstraţi aceeaşi tăcere în privinţa secretelor gnozei, precum şi a secretelor inimii.. . Dar, fi­indcă evocam arta din Ajanta, s-au făcut deja apropieri între redarea foarte senzuală a lui Maitreyi şi frescele din Ajan­ta? Şi care a fost părerea dumneavoastră?

— Da, s-a spus acest lucru. Intr-o fermecătoare scrisoa­re pe care mi-a trimis-o după citirea romanului, Gaston Ba-ehelard59 vorbea despre o „mitologie a voluptăţii. Cred că avea dreptate, fiindcă, într-un anumit sens, senzualitatea este transfigurată . ..

—• Ceea ce îmi spuneţi se potriveşte cu o notă din Jurna­lul dumneavoastră, din 5 aprilie 1947, în legătură cu fresce­le din Ajanta. Scriaţi aşa: „Cîtă senzualitate în aceste ima­gini fabuloase, ce importanţă neaşteptată ia elementul femi­nin! Cum putea călugărul budist să se „elibereze" de ispite­le cărnii, înconjurat fiind de atîta goliciune superbă şi tri­umfătoare în toată plenitudinea şi desfăşurarea ei? Numai o versiune tantrică a budismului putea să îngăduie o astfel de laudă adresată femeii şi senzualităţii. Se va înţelege într--o zi rolul important al tantrismului, care a dezvăluit şi impus conştiinţei indiene valoarea „formelor" şi a „volumelor", tri­umful antropomorfismului cel mai pătimaş asupra aniconis-mului60 originar." Erotica din Maitreyi, interesul dum­neavoastră pentru tantrism şi felul cum priviţi arta indiană: această notă permite să le considerăm împreună.

58 Ajanta — munte în India în a cărui peşteri sînt amenajate vechi sanctuare împodobite cu fresce. 59 Gaston Bachelard — (1884—1962), renumit fenomenolog şi filozof francez. m aniconism — lipsă de imagini sacre în reprezentarea divini­tăţii. Aniconismul este opus antropomorfismului religios care dă zei­lor sau divinului înfăţişări umane.

48

— Da, şi de altfel, arta figurativă din India a început să-mi placă tocmai văzînd frescele din Ajanta. Trebuie să recunosc că, la început, sculptura indiană m-a derutat. O lu­crare de-a lui Coomaraswamy61 mi-a permis să înţeleg sen­sul acestei aglomerări de detalii. Artistul nu se mulţumeşte numai cu prezentarea zeului, el resfiră o mulţime de'semne, de figuri omeneşti, mitologice. Nici un spaţiu gol! ... Aceas­ta nu-mi plăcea. Apoi am înţeles că artistul vrea cu orice preţ să populeze acest universt acest spaţiu pe care îl creează în jurul imaginii. Că vrea, în cele din urmă, să-i dea viaţă. Şi am îndrăgit această sculptură. Mai precis, dacă arta indiană a ajuns să-mi placă atît de mult, se datorează faptului că are o semnificaţie simbolică, şi este o artă tradi­ţională. Scopul artistului nu era să exprime ceva „personal". El împărţea cu toţi ceilalţi universul de valori spirituale pro­prii geniului indian. Era o artă simbolică şi tradiţională, dar spontană, dacă pot să mă exprim aşa. A lua din izvorul co­mun n-a dăunat niciodată dezvoltării formelor distincte, di­versităţii lor. Acest lucru este adevărat pentru toate artele, în India, muzica bengaleză a fost singura pe care am avut prilejul să o cunosc, dar mă interesau mai ales artele plasti­ce, pictura, monumentele, templele. Nu mă interesau numai ca şi „creaţii artistice". De exemplu, templul este o operă ar­hitecturală al cărei simbolism este foarte coerent şi a cărei funcţie religioasă, deci riturile şi procesiunile, se integrează foarte bine în însăşi arhitectura ei. De altfel, în India ca şi în toate satele din Europa orientală de acum treizeci sau pa­truzeci de ani, „obiectul de artă" nu era ceva ce se punea pe perete sau în vitrină. Era un obiect cu o întrebuinţare: o ma­să, un scaun, o icoană. In acest sens mă interesa şi arta indi­ană: arta populară precum şi aceea a templelor, a sculpturi­lor, a picturilor. Datorită integrării ei.în viaţa cotidiană.

— Şi literatura indiană?

— Da, mi-a plăcut mult Kalidasa62. Este, poate, prefera­tul meu. E singurul poet pe care l-am stăpînit, deşi sanscri­ta lui este destul de grea. Geniul său poetic este inegalabil. Printre moderni, am citit cîţiva scriitori de avangardă, bu-năoarş, pe Acinthya, tînăr romancier bengalez (în 1930) foarte influenţat de Joyce; şi, bineînţeles, pe Rabindranath Tagore.

81 Coomaraswamy — gînditor, critic de artă, indian (The

Dostları ilə paylaş:

©2018 Учебные документы
Рады что Вы стали частью нашего образовательного сообщества.
?


--13.html

--16.html

--19-asr-oxiri20-asr.html

--20.html

--22.html